darul de a deveni mama

Dintotdeauna mi-am dorit sa am copii. Imi erau atat de dragi, mai ales cei mititei. Cand m-am casatorit stabileam deja cu sotul meu ca ne-am dori o fetita, aveam deja si numele pregatit: Medeea.
La cinci luni dupa nunta, pe la sfarsitul lui noiembrie 2007, am aflat ca sunt Insarcinata. Cand l-am sunat pe sotul meu a plans de fericire si mi-a spus ca este cel mai fericit barbat din lume. Eu eram sigura ca voi avea fetita, inca gemeni visam. Aveam deja medicul pregatit, in urma unai operatii de chist, cand a fost nevoit sa-mi scoata trompa dreapta.
Asta se intampla la mai putin de doi ani de momentul in care am aflat ca voi deveni mama. Pe undeva mi-era frica ca nu voi putea avea copii si-i iubesc atat de mult. Medicul meu a fost foarte fericit ca am ramas si mi-a zis ca sigur cineva sus ma iubeste.
Sarcina a decurs relativ usor, am avut unele sangerari la inceput, dar am luat pastile. Eram foarte fericita si mandra, nu-mi venea sa cred ca un pui de om creste in mine.
In fiecare zi ma uitam in oglinda sa vad daca a mai crescut burtica. Mi se parea ca toata lumea se uita la mine si ma admira si-mi cedeaza locul oriunde. De pe la 4 luni tot asteptam sa-mi zica medicul ce o sa am. Nu a vazut niciodata clar, nici chiar la 3D. Pe la 8 luni mi-a zis ca mai mult ca sigur e baiat, am plans pana n-am mai putut, mai ales ca-mi spusese si ca o sa nasc normal, dupa ce pana atunci imi spusese ca o sa nasc prin cezariana din cauza placentei care era praevia. M-am intarit, m-am resemnat si am zis ca nu trbuie sa am ganduri negative sa nu simta copilul ceva. Astfel ca dupa ce ma facuse cea mai fericita viitoare mamica, de 8 martie, cand a miscat prima data; pe 30 iulie 2008 a gasit ca e momentul potrivit sa ne cunoastem (tot mai speram ca e fetita). Dupa un travaliu usor, de aproximativ 5 ore, fara dureri groaznice, moasa mi-a zis ca e Ioan Casian, deoarece ma intrebase ce nume o sa le pun, eu nefiind sigura ce e. Mi l-a dat sa-l vad, m-am speriat un pic de hematomul pe care-l avea pe cap, dar auzisem ca s-ar putea sa apara. Ma simteam ca noua, medicul m-a felicitat ca am cooperat, dar si el a fost extraordinar cu mine, s-a comportat de nota 10, au fost tot timpul langa mine si el si moasa si mi-au spus ce trebuie sa fac. Cum zicea si o alta mamica, cu asa nasteri tot sa faci copii. Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru Ingerasul meu si ma rog mereu pentru el si pentru tatal lui, care e langa noi tot timpul si are grija de el. Nu mi-as putea inchipui viata fara ei doi. Ma simt implinita. E cel mai minunat dar din viata unui om, o adevarata minune. Zilnic ma minunez de copilasul meu, de achizitiile lui. Acum are 7 luni, ne iese primul dintisor, ne straduim sa stam singuri in sezut, ne rostogolim toata ziua, facem cosuletul si ne rugam doar sa avem sanatate si sa crestem mari. Nu l-as inlocui si nu l-as da nici pentru un milion de fetite, nici pentru lumea intreaga,e al meu si sunt atat de mandra de el si de mine ca sunt mama lui.